VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Institutul Național de Metrologie va fi reorganizat

Institutul Național de Metrologie, autoritate administrativă din subordinea Ministerului Economiei, va fuziona cu Centrul de Metrologie Aplicată și Certificare. O Hotărâre în acest sens a fost aprobată, la 28 decembrie, de Executiv.

Reorganizarea institutului este înfîptuită în vederea eficientizării activității instituției, gestionării eficiente a fondurilor acordate de partenerii externi, dar și acoperirea la nivel național cu laboratoare acreditate în toate domeniile de măsurare.

Institutul reorganizat va avea un efectiv-limită de 150 de angajați și va implementa în continuare, la nivel național, politica în domeniul metrologiei, asigurând uniformitatea, legalitatea, exactitatea și trasabilitatea măsurărilor în Republica Moldova.

De asemenea, Institutul va prelua competențele Centrului de Metrologie Aplicată și Certificare de verificarea metrologică a mijloacelor de măsurare și testările de laborator. 

Reorganizarea Institutului Național de Metrologie vine să soluționeze problemele cu care se confruntă mediul de afaceri din Republica Moldova și entitățile din domeniul metrologiei. În ultimii ani de activitate, Centrul de Metrologie Aplicată și Certificare a suspendat mai multe poziții din domeniul de acreditare, iar unele laboratoare au fost închise. Astfel, beneficiarii erau nevoiți să se deplaseze la distanțe mari pentru verificarea mijloacelor de măsurare, suportând cheltuieli financiare.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.