Inițiativa creării în Republica Moldova a Fondului de subvenționare în domeniul mass-media a fost supusă consultărilor publice. Discuțiile asupra proiectului propus de un grup de deputați în baza recomandărilor societății civile au fost organizate de Comisia educație și mass-media a Parlamentului.
Autorii argumentează că asemenea fonduri funcționează în mai multe țări, iar în Republica Moldova cadrul normativ național nu conține prevederi de susținere pentru mass-media, pe măsură să-i fortifice sustenabilitatea financiară.
”Necesitatea stringentă a unui Fond s-a făcut resimțită acut, mai ales, în cei doi ani de pandemie, când mass-media a rămas de una singură în fața provocărilor majore (dar și a cheltuielilor mari și neprevăzute), și în anul 2022, când a fost declanșat războiul în Ucraina, iar mass-media, din nou, a trebuit să caute resurse suplimentare pentru a face față noilor provocări”, se arată în proiectul supus dezbaterilor.
Potrivit proiectului, volumul mijloacelor financiare ale fondului se aprobă prin legea anuală a bugetului de stat. Totodată, fondul poate fi completat prin donații, sponsorizări și granturi, precum și alte surse financiare neinterzise de lege. Proiectul stabilește că pentru a fi eligibilă instituția media trebuie să fie înregistrată oficial, să respecte Codul deontologic, să fie prezentă în domeniu de cel puțin un an, să nu aibă restanțe la buget și să nu fie sancționată pentru încălcarea Codului serviciilor media audiovizuale și a Codului deontologic al jurnalistului.