Ministerul Educației și Cercetării (MEC) anunță că proba la matematică din cadrul testării naționale pentru elevii claselor a IV-a s-a desfășurat în condiții conforme în toate cele 1.098 de instituții de învățământ din țară, cu participarea a peste 33.000 de elevi.
Totodată, Ministerul raportează un incident grav la o instituție din raionul Rezina, unde plicul cu testele pentru proba la Limba și literatura română, programată pentru 15 mai, a fost deschis neautorizat.
„Abaterea gravă a fost admisă de directorul instituției, acțiunile acestuia conducând la compromiterea confidențialității subiectelor. Ministerul Educației și Cercetării va solicita aplicarea sancțiunilor pentru toate persoanele implicate în cazul menționat conform prevederilor Metodologiei de organizare și desfășurare a testării naționale în învățământul primar”, menționează MEC.
Ministerul anunță că a informat Comisia Națională de Examene despre situație, iar aceasta a decis înlocuirea testului planificat cu o altă versiune, pentru a asigura securitatea evaluării.
Potrivit Codului Muncii, persoanele responsabile de asemenea abateri pot fi destituite din funcție și obligate să recupereze prejudiciile cauzate.