VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Începe apelul de granturi AGGRI pentru modernizarea fermelor zootehnice

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare anunță demararea perioadei de aplicare pentru cel de-al treilea apel de granturi AGGRI (Investiții pentru Guvernanță, Creștere și Reziliență în Agricultură), un proiect care susține modernizarea fermelor zootehnice din Republica Moldova.

Fermierii specializați în creșterea bovinelor, ovinelor și caprinelor pot depune dosarele până pe 4 aprilie 2025, iar valoarea maximă a unui grant poate ajunge la 1 milion de dolari, cu o cofinanțare de minimum 50% din valoarea investiției eligibile.

Fondurile vor fi utilizate pentru dezvoltarea și modernizarea infrastructurii fermelor, achiziționarea de echipamente tehnologice și îmbunătățirea procesării laptelui și cărnii. Detalii suplimentare sunt disponibile în Manualul de alocare a granturilor, pe site-ul AIPA.

„Banii pot fi utilizați pentru construcția și modernizarea exploatațiilor zootehnice, dotarea acestora cu utilaje și echipamente tehnologice performante, precum și pentru dezvoltarea infrastructurii de procesare a laptelui și cărnii. De asemenea, sunt eligibile investițiile în infrastructura tehnologică necesară, inclusiv în sisteme de alimentare cu energie și apă”, menționează MAIA.

Pentru a beneficia de granturi, solicitanții trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

Să fie fermieri individuali sau grupuri de producători, înregistrați și activi pe teritoriul Republicii Moldova, cu excepția municipiilor Chișinău și Bălți.
Să fie deținători legali ai bunurilor implicate în investiție.
Să prezinte un plan de afaceri viabil pe o perioadă de 5 ani.
Să demonstreze existența unei cofinanțări de minimum 50% din valoarea investiției eligibile, prin resurse proprii, credite bancare sau alte surse.
Documentele necesare și criteriile complete de eligibilitate sunt disponibile în Manualul de alocare a granturilor, care poate fi consultat pe site-ul oficial al Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) sau la sediile direcțiilor teritoriale.

Dosarele pot fi depuse la oficiile teritoriale ale AIPA, corespunzător regiunii în care fermierul își desfășoară activitatea

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.