In perioada 30 decembrie 2024 – 5 ianuarie 2025, Serviciul Vamal al Republicii Moldova a înregistrat încasări de peste 369 milioane lei la bugetul de stat, iar de la începutul anului 2025, suma colectată a ajuns la aproximativ 170 milioane lei. În această perioadă, au fost înregistrate plăți în valoare de circa 16,4 milioane lei, provenite de la persoanele fizice care au introdus bunuri ce depășesc limita neimpozabilă. Aceasta reprezintă 4,4% din totalul încasărilor.
Totodată, au fost perfectate 4131 de declarații vamale și s-au înregistrat 69 962 de traversări de mijloace de transport, cele mai tranzitate posturi vamale fiind Leușeni și Sculeni. Banii colectați sunt direcționați către bugetul de stat pentru finanțarea diverselor proiecte publice și sociale.