Comisia de Evaluare a Judecătorilor anunță că a finalizat procedura de evaluare în privința judecătoarei Veronica Cupcea, președintă interimară a Judecătoriei Orhei, constatând că aceasta nu întrunește criteriile de integritate prevăzute de lege.
Raportul de evaluare a fost transmis Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), care urmează să examineze documentul și să decidă dacă acceptă sau respinge recomandarea Comisiei, transmite Moldpres.
- Advertisement -
Potrivit procedurii legale, rapoartele de evaluare devin publice în termen de trei zile de la expirarea perioadei de contestare sau după pronunțarea unei hotărâri definitive de către Curtea Supremă de Justiție.






