Încă un caz de rujeolă a fost înregistrat în R. Moldova. Este vorba despre un alt copil în vârstă de trei ani. Despre aceasta anunță Agenția Națională pentru Sănătate Publică.
Potrivit ANSP, de la începutul anului curent, în țara noastră au fost înregistrate trei cazuri de rujeolă (un caz – în luna mai, la un bărbat de 43 de ani și două cazuri – în luna decembrie, la copii de 3 ani, ambii nevaccinați conform Calendarului național de vaccinare).
Totodată, peste 38 de mii de cazuri de rujeolă au fost raportate în 38 de țări din Regiunea Europeană a OMS, de la începutul anului 2023. Astfel, s–a înregistrat o creștere de 42,7 ori a cazurilor de rujeolă în primele 11 luni ale anului 2023, depășind totalul pentru tot anul 2022.
Menționăm că în România a fost declarată epidemie de rujeolă la nivel național, în contextul creșterii îngrijorătoare a numărului de cazuri, precum și a numărului mare de spitalizări al copiilor infectați. De la începutul anului, în țara vecină au fost înregistrate 2.010 cazuri de rujeolă, în 29 de județe cu o creșteră bruscă a numărului de cazuri în ultimile săptămâni. A fost înregistrat un caz de deces cauzat de rujeolă la un copil de 7 luni (neeligibil pentru vaccinare).
Datele de supraveghere provizorii indică rate în creștere ale rujeolei, sporind îngrijorarea că boala s-ar putea răspândi rapid în comunitățile insuficient vaccinate.
Acoperirea vaccinală împotriva rujeolei în Republica Moldova este sub recomandările OMS – de 95%.
În acest context, Agenția Națională pentru Sănătate Publică îndeamnă părinții să revadă, împreună cu medicul de familie, calendarul de vaccinare al copilului.
În cazul neefectuării vaccinurilor, să vaccineze copilul și să se informeze despre importanța imunizărilor și viitoarele vaccinuri din Calendar.
Rujeola este considerată o infecție extrem de contagioasă care se transmite pe calea aeriană, de la persoana bolnavă. Se manifestă prin debut brusc cu febră înaltă, inițial cu conjunctivită, lacrimare, eliminări din nas, tuse uscată și exantem cutanat (pete roșii confluente pe piele), care apare în regiunea feței și gâtului, apoi se extinde pe tot corpul.
Citește și: Un copil de 3 anișori din Soroca, diagnosticat cu rujeolă