VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

În Parcul Râșcani vor fi restabilite zonele destinate educației copiilor privind siguranța rutieră

Primăria Municipiului Chișinău informează că în contextul desfășurării lucrărilor de renovare etapizată a infrastructurii Parcului Râșcani din capitală, sunt în proces de restabilire unele zone din parc, care erau destinate anterior educației copiilor privind siguranța rutieră.

Astfel, conform reprezentanților preturii sectorului Râșcani, în proces de realizare este proiectul care prevede amenajarea unui spațiu prevăzut cu indicatoare rutiere, marcaje rutiere, precum și semafoare portative, denumit generic „Orășelul de siguranță rutieră pentru copii”.

În acest loc special amenajat cei mici vor putea studia regulile de siguranță rutieră și importanța respectării acesteia. Copiii vor avea ocazia să facă lecții teoretice și practice, astfel încât să cunoască, aflându-se într-un loc public, cum să traverseze corect strada sau să conducă bicicleta.

Proiectul de amenajare a infrastructurii este realizat de municipalitate după schița avizată de Inspectoratul General al Poliției, conform unui concept susținut de Ministerul Federal de Interne al Germaniei, care a contribuit cu inventarul necesar destinat zonei de siguranță a copiilor.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.