VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

În Moldova va fi constituit un Birou de investigare a accidentelor

În Republica Moldova urmează să fie constituit Biroul de investigare a accidentelor și incidentelor în transporturi. O hotărâre în acest sens a fost aprobată de Guvern.

„Biroul are misiunea de a organiza, conduce şi coordona activitatea de investigație tehnică privind siguranța în transportul aerian, feroviar şi naval cu scopul de a determina cauzele şi circumstanţele în care s-au produs evenimentele în transport şi de a emite recomandări privind siguranţa și de a urmări implementarea acestora”, se arată în proiect.

Potrivit Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, pe parcursul anilor trecuți au avut loc mai multe accidente și incidente în transport aerian, naval și feroviar cu implicarea aeronavelor, navelor și materialului rulant din proprietatea persoanelor juridice din Republica Moldova sau aflate sub pavilionul Republicii Moldova.

Investigarea accidentelor și incidentelor se efectua de comisiile instituite de autoritatea publică centrală în domeniul transporturilor sau create de către proprietarii unităților de transport, ceea ce contravine practicii internaționale.

„Astfel, se consideră absolut necesară crearea unei structuri independente față de oricare operator de transport, entitate de reglementare, supraveghere și certificare, care să organizeze investigația tehnică privind siguranța evenimentelor în transporturi, în scopul determinării cauzelor și circumstanțelor în care s-au produs acestea și de a emite recomandări de siguranță, pentru prevenirea acestora în viitor”, mai precizează instituția, potrivit IPN.

Biroul va fi o autoritate administrativă centrală, aflată în subordinea Guvernului, iar activitatea acestuia va fi finanțată de la bugetul de stat în limita alocațiilor bugetare aprobate prin legea bugetară anuală.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.