VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

În luna decembrie, R. Moldova a consumat cu peste 42% mai puține gaze naturale față de aceeași perioadă a anului 2021

Volumul consumului de gaze naturale în luna decembrie 2022 a constituit 101,8 milioane de metri cubi, ceea ce este cu circa 42,2 % mai puțin în comparație cu aceeași perioadă a anului 2021.

Totodată, potrivit serviciului relații publice al SA „Moldovagaz”, fața de luna noiembrie 2022 acest indicator a crescut cu 38,7 milioane de metri cubi sau cu circa 61,3%.

De asemenea, consumatorilor casnici în număr de 573 576 le-a fost calculată compensația pentru consumul gazelor naturale în decembrie 2022 în mărime de 523,5 milioane lei. Adițional, pentru consumatorii casnici din asociațiile de locatari în număr total de 9848 locuri de consum volumul compensațiilor calculate a constituit 8,6 milioane lei, în funcție de categoria vulnerabilității energetice atribuite.

În luna decembrie de la rețeaua de distribuție a gazelor naturale au fost deconectate 378 unități de consum, datoriile acestora fiind în mărime de circa 1,7 milioane lei. Totodată, față de 193 consumatori s-a aplicat condiția plații preventive, drept consecință a sistării anterioare a furnizării de gaze naturale pentru neachitarea în termen a gazelor naturale consumate.

Conform datelor SA „Moldovagaz”, nivelul total de achitare a consumului de gaze naturale la data de 31 decembrie 2022 a atins cifra de 12,329 miliarde lei și acoperă 99,3% din volumul furnizat în perioadă ianuarie-noiembrie 2022.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.