În perioada 27-31 august 2024, Universitatea de Stat din Moldova (USM), împreună cu Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV), Academia Română și Comitetul Național al Istoricilor din România, organizează cea de-a IV-a ediție a Congresului Național al Istoricilor Români (CNIR).
Evenimentul, care se va desfășura atât la Chișinău (27-28 august), cât și la Suceava (29-31 august), își propune să deschidă noi oportunități de comunicare intraprofesională și transdisciplinară între reprezentanții istoriografiei române, care vin cu rezultatele consacrate ale muncii lor, și cercetătorii aflați în formare, care aduc idei inovatoare și sunt preocupați de accesul la infrastructura de cercetare, finanțări și proiecte comune. Totodată, CNIR oferă prilejul de a dezbate statutul istoriei în curricula școlară și universitară, constituind o excelentă ocazie pentru specialiști în vederea abordării noilor strategii, metode și instrumente pe care le poate folosi un profesor în predarea istoriei.
La lucrările congresului sunt așteptați circa 500 de participanți din Republica Moldova, România și din străinătate: cadre didactice, cercetători și doctoranzi din cele mai importante centre universitare și institute de cercetare, precum și specialiști în domeniul istoriei din cadrul unor instituții prestigioase precum Academia Română, Academia de Științe a Moldovei, Arhivele Naționale, Arhivele Diplomatice, Arhivele Militare Naționale Române, Muzeul Național de Istorie a Moldovei, Muzeul Național al Bucovinei etc. Din programul evenimentului menționăm prelegeri în plenul congresului, lucrări pe secțiuni, dezbateri pe diverse teme majore și lansări de carte.
La deschiderea CNIR, la Chișinău, vor participa reprezentanți ai Președinției Republicii Moldova și ai Administraţiei Prezidenţiale a României, ai Ministerului Educației din cele două țări, alături de autoritățile locale. Parteneri în organizarea CNIR și finanțatori ai evenimentului sunt Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM), Ministerul Educației (România), Ministerul Educației și Cercetării (Republica Moldova) și Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chișinău.
În ziua de 28 august, în sala Palatului Republicii, va fi vernisată expoziția de fotografii realizate de Martin RILL. Evenimentul „Expoziție de fotografie la Chișinău” este finanțat de DRRM, fiind organizat de către Biblioteca „Astra” din Sibiu și USM. La USM, această expoziție se va alătura, ulterior, Expoziției de costume naționale organizată în parteneriat cu Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală.
Președinte de onoare al Congresului Național al Istoricilor Români 2024 este academicianul Alexandru ZUB, director onorific al Institutului de Istorie „A. D. Xenopol” din Iași, al Academiei Române. Președinții Comitetului Științific al manifestării sunt: Academician Prof. univ. dr. Ioan-Aurel POP, Președintele Academiei Române; Academician Prof. univ. dr. Ion TIGHINEANU, Președintele Academiei de Științe a Moldovei; Prof. univ. dr. Igor ȘAROV, Rectorul Universității de Stat din Moldova și Prof. univ. dr. Mihai DIMIAN, Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. Participanții la lucrările CNIR vor avea posibilitatea să audieze intervențiile în plen susținute de: Acad. Ioan-Aurel POP, O paralelă între două țări ale Țării: Transilvania și Basarabia, Acad. Alexandru ZUB, Câteva cuvinte despre ISTORIOGRAFIA de ASTĂZI, Acad. Victor SPINEI, Întemeierea Statului medieval Moldova, Dr. Gheorghe COJOCARU, Congresul al III-a al Uniunii Scriitorilor din RSS Moldovenească: context, dezbateri, semnificații și impact, Prof. univ. dr. Ioan BOLOVAN, Avram Iancu: adorare, contestare și valorizare, Prof. univ. dr. Bogdan MURGESCU, O problemă neglijată. Evoluția istorică a capabilității oamenilor de a-și determina existența, Prof. univ. dr. Gheorghe CLIVETI, „Idei conducătoare” în sinteza istorică xenopoliană.
Pe parcursul lucrărilor CNIR, din data de 26 august și pana pe 31 august 2024, participanții vor putea beneficia de acces gratuit, pe baza ecusonului de participant CNIR, în sălile Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală, Muzeului Național de Artă a Moldovei, Muzeului Național de Istorie a Moldovei, Muzeului Național al Bucovinei.
Menționăm că primele trei ediții ale CNIR s-au desfășurat la Cluj-Napoca (2016), Iași (2018) și Alba-Iulia (2022).