VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Importurile Rusiei din statele G7, la cel mai scăzut nivel din ultimele două decenii

Restricțiile impuse de statele dezvoltate lovesc în economia Rusiei. Fiind deținătoarea recordului mondial pentru numărul de sancțiuni, Rusia pierde rapid legăturile cu țările lider ale lumii, care de decenii au furnizat tehnologii moderne, echipamente și mărfuri Hi-Tech.

În 2023, importurile către Rusia din țările SUA, Marea Britanie, Germania, Franța, Italia, Japonia și Canada, membre ale Grupului G7, au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimele două decenii, echivalent cu cel din prima jumătate a anilor 2000, potrivit statisticilor Institutului Internațional pentru Finanțe, citat de Moscow Times.

Potrivit datelor IIF, în fiecare lună, țările G7, care, conform FMI, reprezintă 26% din PIB-ul mondial, au furnizat Federației Ruse mărfuri în valoare de mai puțin de 2 miliarde de dolari. În comparație cu nivelurile de dinainte de război, importurile din țările dezvoltate s-au prăbușit de 2,5 ori. De exemplu, în perioada 2017-2019, cifra era de aproximativ 5 miliarde de dolari pe lună, iar înainte de anexarea Crimeei, livrările din țările G7 depășeau lunar 8 miliarde de dolari, iar recordul a fost stabilit în 2008, mai mult de 10 miliarde de dolari pe lună.

Fiindu-i tăiat accesul la mărfurile occidentale prin sancțiuni, economia rusă s-a reorientat într-un mod accelerat către China. Importurile din această țară asiatică, potrivit IIF, la sfârșitul anului 2023 au depășit 10 miliarde de dolari pe lună și au crescut cu 150% față de nivelurile de dinainte de război. La sfârșitul anului trecut, mărfurile chinezești dețineau o cotă de aproximativ 40% din toate importurile către Rusia.

Datele oficiale ale Băncii Centrale a Federației Ruse din luna decembrie, arată că din cele 425 de miliarde de dolari din veniturile din export de anul trecut, doar un sfert au fost făcute în dolari și euro. Afluxul lor în Rusia ar putea scădea la 105 miliarde de dolari, nivelul veniturilor din export din 2002.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.