VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Ilham Aliev, reales președinte al Azerbaidjanului cu peste 90% din sufragii. Opoziția: Scrutinul – o farsă și o imitație a democrației

Ilham Aliev a fost reales președinte al Azerbaidjanului pentru al cincilea mandat, după ce a câștigat cu peste 90 la sută din sufragii scrutinul de ieri, boicotat de opoziția de la Baku. „Aflat la putere de peste două decenii şi încurajat de succesul său militar în Karabah, a fost reales miercuri fără surpriză”, transmite AFP, citată de Agerpres.

Ilham Aliev, în vârstă de 62 de ani, care a preluat puterea la moartea tatălui său în 2003, a obţinut 92% din voturi în urma scrutinului de la care opoziţia a fost absentă, potrivit rezultatelor după numărarea buletinelor de la aproape toate secţiile de votare. Participarea la vot a fost de 67,7.

Pe lângă Ilham Aliev, la alegeri au mai participat șase candidaţi. Însă niciunul dintre ei nu oferea o alternativă şi ”toţi l-au susţinut pe preşedinte în trecut”, a declarat Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa.

Adevăratele partide de opoziţie, zdrobite de ani de represiune, au boicotat aceste alegeri pe care le-au descris ca fiind o „farsă”, la fel ca la alegerile prezidenţiale anterioare din 2018, și o „imitație a democrației”.

Liderul de la Baku, al cărui mandat urma să expire în 2025, a semnat acum două luni decretul de organizare a alegerilor, după „restabilirea suveranităţii” asupra întregului teritoriu al ţării, prin preluarea, în luna septembrie, a controlului total al regiunii Karabuhul de Munte, populate majoritar de etnici armeni, după mai mult de 30 de ani de secesionism şi război. Încheierea operațiunii a și fost motivul invocat de Aliev în semnarea decretului de organizare a alegerilor anticipate, menționând că după „operațiunea militară” țara trebuie să intre într-o nouă perioadă. Decizia a fost declarată ilegală de opoziție, care susține că graba lui Ilham Aliev e rezultatul popularității lui crescute în urma conflictului din Karabah.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.