La o săptămână de la scoaterea în afara legii a Partidului Politic „Șor” condus de oligarhul fugar Ilan Șor, acesta anunță că va crea o nouă formațiune politică – Blocul „Șansă, Obligații, Realizări – Ș.O.R.”. Potrivit acestuia, noul partid va continua proiectele inițiate de fostul Partid „Șor”.
„Am luat decizia de a forma Blocul politic „Șansă, Obligații, Realizări”. Denumirea prescurtată este Blocul „Ș.O.R”. Acest bloc are două obiective: de a obține victoria totală la alegerile locale, prezidențiale și parlamentare, dar și de a face tot posibilul pentru ca Moldova să devină bogată și prosperă și cu adevărat independentă. De asemenea, vrem ca cetățenii Republicii Moldova să aibă mereu zâmbetul pe buze și să fie mândri de țara lor”, a spus Ilan Șor.
Amintim că pe 19 iunie, magistrații Curții Constituționale au declarat Partidul „Șor” neconstituțional, considerând formațiunea dizolvată. Astfel, aceștia au constatat că formațiunea politică a acționat în contradicție cu principiile statului de drept și au pus în pericol suveranitatea și independența Republicii Moldova.
De asemenea, Partidul „Șor” nu mai există în Parlament. Asta după ce deputații au votat un proiect de lege prin care, deputații partidului Șor au devenit neafiliați.