VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

IGP: Atacatorul de la Aeroportul din Chișinău este un fost polițist din Tadjikistan cu trecut criminal

Autorul atacului armat de pe Aeroportul din Chișinău, tadjikul Rustam Așurov, este un fost angajat al Ministerului de Interne din Tadjikistan și a comis o crimă în propria țară acum 10 ani. Noile detalii au fost oferite de șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu.  

”Este fost angajat al Poliției din Tadjikistan, care a activat șapte ani în structurile afacerilor interne din Tadjikistan. A fost concediat pentru manierile sale”

Șeful IGP a confirmat că în Chișinău se ală trei reprezentanți ai MAI din Tadjikistan și că acești specialiști doar documentează cazul.

Amintim, în seara de 30 iunie, pe Aeroportul din Chișinău, un cetățean al Tadjikistanului a primit refuz de intrare pe teritoriul țării. Nemulțumit, acesta l-a deposedat pe un polițist de frontieră de arma din dotare și a efectuat mai multe împușcături. În urma atacului, polițistul de frontieră și un angajat al securității aeroportului, care a încercat să-l neutralizeze pe atacator, au fost răniți mortal.

Agresorul se află acum în îngrijirea medicilor, fiind rănit în urma operațiunii desfășurate pe aeroport de Brigada ”Fulger”. Bărbatul, în vârstă de 43 de ani, care a deschis focul pe Aeroportul Internațional Chișinău ar fi membru al unui grup criminal organizat și înainte de comiterea dublului omor la Chișinău, ar fi răpit un prim-vicepreședinte al unei bănci din Tadjikistan și era căutat în țara sa. Acesta a ajuns în Moldova cu o cursă din Istanbul și intenționa ulterior să se ascundă în Uniunea Europeană.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.