Președintele Parlamentului, Igor Grosu, va efectua săptămâna viitoare vizite de lucru în Slovenia și Ungaria. Oficialul va avea întrevederi cu mai mulți oficiali de rang înalt, discuțiile urmând să vizeze consolidarea relațiilor bilaterale, cooperarea interparlamentară și susținerea parcursului european al Republicii Moldova.
La Ljubljana, Igor Grosu se va întâlni cu președinta Sloveniei, Nataša Pirc Musar, și cu președintele Adunării Naționale a Sloveniei, Zoran Stevanović. Agenda mai include întrevederi cu ministrul Afacerilor Externe și Europene, Tone Kajzer, precum și cu reprezentanți ai comisiilor parlamentare pentru afaceri externe și europene.
În cadrul vizitei, șeful Legislativului va merge și la compania farmaceutică slovenă KRKA, unde va discuta despre activitatea companiei și posibilitățile de extindere a cooperării economice în domeniul farmaceutic.
Pe 16 septembrie, Igor Grosu va ajunge la Budapesta, unde va avea o întrevedere cu președinta Adunării Naționale a Ungariei, Ágnes Forsthoffer, precum și discuții cu viceprim-ministra și ministra Afacerilor Externe a Ungariei, Anita Orbán.
Tot în Ungaria, președintele Parlamentului se va întâlni cu reprezentanții companiei aeriene Wizz Air. Discuțiile vor viza extinderea conectivității aeriene a Republicii Moldova și crearea unor noi conexiuni pentru pasagerii moldoveni.







