Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a calificat drept o nouă provocare a Federației Ruse intenția de a transfera Centrul Rus de Cultură de la Chișinău la Tiraspol. Potrivit acestuia, inițiativa face parte dintr-un șir de acțiuni prin care Moscova încearcă să influențeze situația politică din Republica Moldova.
Grosu a inclus această decizie în aceeași categorie cu alte măsuri recente ale Federației Ruse, precum vizita unui ambasador neacreditat în UTA Găgăuzia și simplificarea procedurii de acordare a cetățeniei ruse pentru anumite categorii de persoane. Oficialul consideră că aceste acțiuni au un caracter electoral și sunt legate de campaniile politice desfășurate de Moscova.
Șeful Legislativului a declarat că Rusia nu oferă susținătorilor săi beneficii concrete, ci recurge la gesturi simbolice și acțiuni de imagine fără un impact real. El și-a exprimat convingerea că aceste inițiative nu își vor atinge scopul.
Referindu-se la relațiile energetice dintre Republica Moldova și Rusia, Igor Grosu a subliniat că există în continuare un contract între Moldovagaz și Gazprom, însă partea rusă este cea care a redus și a sistat livrările de gaze.
Totodată, președintele Parlamentului a criticat politicienii care justifică acțiunile Kremlinului și a avertizat asupra influenței propagandei ruse în anumite segmente ale politicii europene.
Centrul Rus de Știință și Cultură din Chișinău urmează să fie închis la 4 iulie 2026, după denunțarea acordului bilateral privind centrele culturale dintre Republica Moldova și Federația Rusă. Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, a avertizat că o eventuală relocare a instituției la Tiraspol ar putea încălca normele dreptului internațional în lipsa unui nou acord bilateral între cele două state.






