Președintele Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu, l-a îndemnat astăzi pe fostul președinte al Adunării Populare din UTA Găgăuzia, Dimitri Constantinov, condamnat la 12 ani de închisoare, să se întoarcă acasă și să-și recunoască vinovăția.
Oficialul a remarcat că faptul că acesta a ales să fugă de justiție în regiunea transnistreană și să invoce vârsta înaintată nu reprezintă un argument care să-i demonstreze nevinovăția.
„A furat. Ce a făcut el acolo? Că nu i-a împrumutat. I-a luat. Și să te acoperi cu faptul că ai o vârstă înaintată și să mai fugi în Transnistria nu e argument. El demult se pregătea să iasă, din câte înțelegem noi, și căuta atenția și în altă parte. Nu a găsit atenția în altă parte și a apărut cum a apărut (în spațiul public – n.red.). Îl așteptăm acasă. (…) În afară căuta atenția și nu a găsit-o”, a declarat Igor Grosu.
Întrebat de jurnaliști dacă există riscul ca fostul președinte al Adunării Populare din UTA Găgăuzia să scape de justiție, Grosu i-a recomandat lui Costantinov să se întoarcă pe malul drept al Nistrului.
„Eu nu sunt în situația de a-i recomanda, dar, la vârsta asta, fugar, să umbli pe dealuri, nu știu pe unde… vino acasă. Da, spune că ai greșit și așa mai departe…”, a mai spus Igor Grosu.
Menționăm că ex-președintele Adunării Populare a UTA Găgăuzia, Dmitri Constantinov, a fost condamnat pe data de 26 decembrie, la 12 ani de închisoare pentru delapidare și abuz în serviciu. Acesta a lipsit de la ședința de judecată, fiind ulterior dat în căutare.
Mai târziu, ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a declarat că există informații conform cărora Constantinov „s-a deplasat în direcția regiunii transnistrene”.
La dată de 16 februarie, fostul președinte al Adunării Populare din UTA Găgăuzia, a publicat un clip pe rețele de socializare prin care a calificat hotărârea instanței drept o „decizie nedreaptă” și a solicitat o reevaluare independentă a dosarului.
„Când un litigiu economic se încheie cu 12 ani de închisoare pentru o persoană de 73 de ani, apare întrebarea: corespunde acest lucru standardelor europene?”, s-a întrebat Constantinov.
El a mai spus că „pe 9 ianuarie 2026 a depus recurs în instanța de apel” și că prejudiciul de 46 de milioane de lei care îi este imputat „este inventat și nu are nicio legătură cu vreun furt”.






