VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

Igor Grosu: Cu o majoritate pro-rusă tot procesul de aderare la UE se pune pe pauză

Republica Moldova se află, în prag de alegeri parlamentare, între două modele de dezvoltare: cel european și cel promovat de Rusia, a declarat președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, într-un interviu Euronews România.

„Din păcate războiul provocat de Federația Rusă ne pune în fața unei situații în care trebuie să alegem între pace și război. Cam așa stau lucrurile înainte de alegeri. Oamenii văd două tipuri de societăți. Vedem ce model împinge agresiv Rusia și ce atrocități comite în Ucraina și avem alături prin România, modelul Uniunii Europene. Noi am fost consecvenți și rămânem consecvenți, promovăm modelul păcii. Angajamentul ca Republica Moldova să fie gata de aderare în 2028 este un vârf de lance.

- Advertisement -

Sunt 2 lucruri importante în acest angajament. Unu, voința politică din țară pe care o realizăm prin politicieni, prin partide și prin suportul popular. Și doi este suportul fără precedent pe care îl avem din marea familie europeană”, a spus Igor Grosu, citat de Deschide.md.

Întrebat de ce securitatea Republicii Moldova depinde de securitatea Europei, așa cum au afirmat liderii europeni prezenți la Chișinău de Ziua Independenței, Grosu a menționat: 

„Noi avem un conflict înghețat pe teritoriul nostru – Transnistria. Avem o invazie în Ucraina. Imaginați-vă un scenariu foarte prost pentru noi, în cazul în care în Parlament vine o majoritate pro-rusă. Asta ar însemna direct folosirea acestui teritoriu de către Rusia, cu acordul tacit al grupărilor pro-ruse, pentru rotația militarilor. În cei 4 ani de mandat noi am reușit să păstrăm pacea și stabilitatea în Moldova. Dincolo de conflictul înghețat pe care noi reușim să-l gestionăm să nu admitem venirea unei forțe pro-Kremlin.”

Liderul PAS a comentat și scenariile privind posibile alianțe parlamentare după scrutin.

„În situația în care nu va fi o majoritate pro-europeană în Parlament, toate procesele se vor pune pe pauză. Să nu ne facem iluzii că Bruxelles-ul va putea fi manipulat. Noi ne uităm atent la actorii electorali. Analizând calitatea concurenților cu șanse de ajunge în Parlament, obiectivul pe care ni l-am pus noi este de a face tot posibilul pentru a obține o majoritate. În caz contrar vom intra în negocieri interminabile. Planul de bază este majoritatea parlamentară, despre planul B nu are rost să discutăm”, a spus Igor Grosu.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.