Cabinetul de miniștri a aprobat modificările bugetare pentru anul 2025, prin care toți elevii din clasele I-IX vor beneficia de un ajutor financiar de 1000 de lei la începutul lunii septembrie. Măsura are scopul de a sprijini familiile în pregătirea copiilor pentru noul an școlar și vizează aproximativ 295.000 de elevi din întreaga țară. În acest scop, au fost alocate 300 de milioane de lei din bugetul de stat.
„Susținem procesul de pregătire pentru școală. Este un proiect foarte important (…) Reamintesc că, anterior, am oferit și un ajutor de Paști pentru peste 230 de mii de copii cu vârsta de până la 5 ani. Din 2021, sprijinul acordat familiilor a crescut de la 2,8 miliarde la 4,8 miliarde de lei”, a declarat premierul Dorin Recean.
În cadrul aceleiași ședințe, Guvernul a aprobat o rectificare bugetară suplimentară de 50 de milioane de lei pentru susținerea reorganizării întreprinderii de stat „Calea Ferată din Moldova” și pentru sprijinul social al angajaților afectați de acest proces.
Totodată, Fondul de intervenție al Guvernului va fi suplimentat cu încă 50 de milioane de lei, pentru a permite autorităților să intervină prompt în cazul apariției unor situații excepționale.
Rectificarea bugetară adoptată mai prevede redistribuiri de fonduri pentru diverse domenii, inclusiv pentru modernizarea blocurilor alimentare din instituțiile de învățământ, în vederea îmbunătățirii condițiilor de alimentație a elevilor.
Modificările au fost posibile datorită reestimării veniturilor bugetare și ajustării cheltuielilor în funcție de necesitățile identificate la nivel național.