VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Guvernul rus vrea să interzică hărțile care contestă „integritatea teritorială”. Podoliak: Eliberarea Crimeei este o chestiune de timp

Guvernul rus vrea să interzică hărțile care contestă „integritatea teritorială” oficială a țării ca materiale extremiste, relatează Reuters care citează agenția rusă de stat Tass.

Guvernul rus și-a anunțat sprijinul pentru o nouă lege care va clasifica toate hărțile care „pun la îndoială integritatea teritorială a țării” drept „materiale extremiste” a confirmat, duminică, agenția de presă Tass.

Este vorba de un amendament la legea „anti-extremism” din Rusia, una dintre multele astfel de legi menite să mențină supremația dictaturii liderului de la Kremlin.

Amendamentul prevede că „documente și imagini cartografice sau de alt fel care pun la îndoială integritatea teritorială” a Rusiei vor fi clasificate ca materiale extremiste.

Această lege extrem de ambiguă, care se poate aplica organizațiilor religioase, jurnaliștilor și materialelor lor, dar și companiilor, a permis Kremlinului să oprime mai ușor orice fel de opoziție la regimul lui Putin. 

Mihailo Podoliak, consilierul președintelui Volodimir Zelenski, susține că eliberarea Crimeei este o chestiune de timp, scrie BBC.

„Dacă vom elibera regiunile Lugansk, Donețk sau Zaporojie, atunci Crimeea va intra sub controlul total al focului Ucrainei. Nu prea înțeleg ce vor face rușii acolo. Ei vor înțelege că trebuie să fugă.

Rusia este deja pregătită să fugă. Doar că nu au ieșit încă din starea de intoxicație alcoolică totală. Atunci vor ieși, se vor uita în jur și vor înțelege: ori fugi, ori mori. Copiii noștri, care stau astăzi în adăposturi antiaeriene, nu trebuie să plătească un alt preț peste 3-5 ani, pentru ca apoi să moară pentru dreptul statului de a exista”, a mai spus Podoliak.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.