Profesorii români nu cedează și, pentru a noua zi, continuă greva generală în educație. Mii de pedagogi s-au adunat și astăzi în fața Guvernului român și a Palatului Cotroceni, acolo unde cer majorări salariale de 25% și venituri mai mari pentru profesorii începători, transmite presa română.
După trei zile de noi negocieri cu reprezentanții executivului, în care nu s-a ajuns la niciun compromis, sindicatele din educație au decis să-și prezinte în continuare revendicările în cadrul manifestațiilor.
Guvernul de la București se arată neputincios în fața cerințelor pedagogilor și susține că până la adoptarea Legii Unice a Salarizării poate oferi cel mult suplimente.
Executivul a anunțat că pregătește o ordonanță de urgență ce prevede acordarea unui supliment de 2.500 de lei pentru profesori, oferit în două tranșe, și o mie de lei pentru alți angajați din educație. Sindicaliștii nu se lasă, însă, înduplecați și spun că vor continua greva generală începută pe 22 mai.
De asemenea, sindicaliştii au cerut o întâlnire cu preşedintele român Klaus Iohannis, căruia îi solicită să-şi exercite rolul de mediator între stat şi societate pentru a obţine din partea executivului soluţii reale şi imediate pentru sistemul de învăţământ.
Între timp, ministra Educației de la București, Ligia Deca, susține că din cauza grevei ar putea fi modificat calendarul examenelor și prelungirea termenului pentru încheierea mediilor.
Precizăm, cele trei mari federații sindicale din educație solicită o majorare salarială de 25% și emiterea unei ordonanțe de urgență prin care să se garanteze că, în noua lege a salarizării, leafa profesorului debutant să fie egală cu cel puţin salariul mediu pe economie, ceea ce ar însemna o creștere de 60%.