Guvernul a anunță că pentru zilele de 4 și 5 ianuarie este asigurat întreg consumul de energie electrică pe malul drept al Nistrului, fără a fi necesar activarea contractelor de avarie. Cu toate acestea, pe malul stâng al Nistrului, se înregistrează un deficit semnificativ de energie. În acest context, centralele de la MGRES și hidrocentrala de la Dubăsari nu sunt suficiente pentru a acoperi necesarul de consum, astfel fiind impuse deconectări planificate.
Potrivit Guvernului, în regiunile afectate, se aplică un sistem de deconectări în evantai (pe ore), inclusiv oprirea iluminatului stradal și decorativ după ora 20:00.
Printre localitățile vizate de întreruperi se numără și satele Copanca și Varnița, controlate de autoritățile constituționale.
Autoritățile centrale colaborează îndeaproape cu primarii localităților afectate, pentru a asigura o comunicare eficientă și pentru a monitoriza evoluția situației.
De asemenea, poliția, serviciile medicale și cele de urgență sunt pregătite să intervină rapid, în cazul în care locuitorii vor necesita sprijin.