VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Credite preferențiale pentru fermieri. Recean: Vom da celor mici, pe toți nu-i putem ajuta. Agricultorii: Vrem garanții că regulile nu se schimbă în timpul jocului

Guvernul a identificat noi instrumente de sprijin pe care le-a anunțat azi în cadrul unei noi întâlniri cu un grup al fermierilor protestatari. Astfel, statul va garanta credite preferențiale de până la 500 de mii de lei pentru agricultorii micro și cei mici, resurse ce vor fi oferite de bănci, iar în martie Ministerul Agriculturii pregătește și un proiect de lege pentru protejarea compensațiilor și altor ajutoare de la stat de executările silite din partea băncilor și Inspectoratului Fiscal în cazul fermierilor cu datorii.

„Pregătim resurse financiare garantate din partea statului pentru agricultorii micro și mici, care au acum probleme mari cu resursele. Pot fi luate aceste resurse financiare din cele 11 bănci și sunt destinate întreprinderilor micro și mici, în special producătorii de cereale. Suma este de 500 de mii de lei, cota maximă de garantare de 90%. Banii vor putea fi folosiți pentru procurarea semințelor, combustibili, servicii mecanizate și alte servicii”, a declarat ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea.

Demnitarul a anunțat că, în curând, va fi adoptat și un proiect de lege pentru susținerea fermierilor cu datorii la bănci.

„Pregătit proiectul de lege, așa încât banii din ajutorul de stat, inclusiv cele 50 de milioane de lei oferite recent și cele 200 de milioane de lei acordate anterior, să nu fie pasibili să fie executați, inclusiv de Fisc sau creditori. Nu este logica acțiunii. Omul dacă are datorii îi mai dai 500 de mii, el închide datoriile și oricum nu-și începe activitățile”, a declarat Vladimir Bolea.

Premierul, prezent la discuții, a declarat că statul, deocamdată, nu are soluții pentru toți fermierii.

„Noi nu îi vom putea ajuta pe toți, să fie clar. Eu mi-aș dori. Fiecare caz va fi tratat, totuși, individual. De la 1 martie puteți să depuneți dosarele și sub garanția Guvernului băncile vă vor oferi până la 500 de mii de lei. Am reieșit din ceea ce este posibil. Dacă pe parcurs mai identificăm mijloace, atunci vom veni și vom spune că există posibilități”, a declarat Dorin Recean.

Fermierii, deși au apreciat inițiativa, susțin că sumele sunt insuficiente și că, pe lângă sprijin financiar, au nevoie și de garanții că regulile nu vor fi schimbate în timpul jocului, așa încât la toamnă agricultura să fie într-un impas și mai mare.  

„Suntem supraîndatorați, nu putem avea acces la alți bani. Cine va accesa acest proiect, noi nu vom vedea dobânda, deoarece este plafonat. Această metodă este binevenită, dar din perspectiva faptului că dobânda va fi subvenționată, acest lucru este eronat. Ne pare rău că noi abia acum discutăm ceea ce am atenționat încă în aprilie 2023, la discuții cu dl Bolea. I-am spus că va fi efectul domino. Dați-ne acces la finanțări ieftine, noi nu vrem să umblăm la bugetul statului, vrem să ajutăm. Pentru zootehnie s-au luat bani împrumutați 20 de milioane de euro, de ce nu faceți un astfel de împrumut și în domeniul cerealier. Vrem să negociem termenii, impactul maximal. Acești 500 de mii sunt pentru cei micro, pentru cei mici vor fi însă ca apa în nisip. 500 de mii de la pentru cei micro e binevenit, dar la cei mici măcar să dublați. Cât de bine ți-ai face temele, când începi în primăvară a juca după unele reguli și vara ele se schimbă este inacceptabil, nu putem să jucăm fotbal și atunci când vrem să dăm gol, poarta s-a mutat în spatele nostru. Înțeleg integrarea UE, războiul din Ucraina, dar unde e interesul național?”, s-a întrebat producătorul Serghei Ivanov din nordul țării.  

Amintim, săptămâna trecută, zilnic, drumul de acces spre Vama Leușeni a fost blocată de fermierii protestatari care cereau întrevederi la nivel de Guvern, Parlament și Președinție. Dacă nu vor fi respectate cele mai multe revendicări, agricultorii au anunțat că vor veni cu un memorandum.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.