VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Greva profesorilor români, suspendată

Profesorii din România suspendă greva, după patru săptămâni de proteste. Decizia, luată de sindicatele din educație, este condiționată de introducerea în două ordonanțe de urgență ale Guvernului de la București a prevederilor privind corelarea salariului de bază al profesorului debutant cu salariul mediu pe economie și a acordării primei tranșe de majorare salarială de la 1 ianuarie 2024, transmite digi24.ro.

Sindicatele precizează că angajații din educație nu au renunțat la proteste, ci doar le-au suspendat, și că greva ar putea fi reluată în cazul în care în textul noii legi a salarizării nu se vor aplica principiile cuprinse în ordonanțele de urgență.

Premierul Nicolae Ciucă, în ultimele zile ale mandatului său, a declarat că Guvernul își asumă maximă responsabilitate și va soluționa problemele din educație.

„Am decis la nivelul coaliţiei şi în deplin consens cu liderii de sindicat ca odată ce avem răspunsul scris din partea dumnealor legat de revenirea la clasă a tuturor dascălilor, vom adopta şi ne vom ţine de cuvânt, cum am făcut-o şi până acum, prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă cu elementele de conţinut, aşa cum au fost ele agreate cu sindicatele”, a declarat Nicolae Ciucă.

Greva profesorilor din România a început în data de 22 mai. Inițial, executivul le-a propus carduri de 500 de euro fiecărui pedagog, banii urmând a fi acordați în două tranşe, în lunile iunie şi octombrie. Propunerea nu a fost acceptată, sindicaliștii cerând dublarea salariului pentru un profesor debutant până la 800 de euro, iar pentru un profesor la final de carieră leafa să fie de peste 1400 de euro.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.