Un acord important pentru dezvoltarea infrastructurii publice din Republica Moldova a fost semnat astăzi de către Dorin Junghietu, Ministrul Energiei al Republicii Moldova, Veronica Garcia Del Arco, Director pentru Europa de Est, Caucaz și Asia Centrală la Banca Germană de Dezvoltare KfW, și Ruslan Surugiu, Director al Unității Consolidate pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii (UCIPE).
Acordul prevede un grant nerambursabil în valoare de 38,7 milioane de euro, destinat implementării proiectului „Inițiativa pentru Dezvoltarea Infrastructurii Publice Durabile prin Renovări de Eficiență Energetică (INSPIREE)”.
Potrivit Ministerului Energiei, grantul, oferit de Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ), va sprijini renovarea eficientă energetic a clădirilor publice, cu accent pe spitalele raionale și căminele studențești din întreaga țară.
„Proiectul se va concentra pe renovarea eficientă energetic a clădirilor publice din sectorul sănătății și al învățământului superior, cum ar fi spitalele raionale și căminele studențești. Până la 30 de clădiri din toată țara vor beneficia de măsuri de eficiență energetică și energie regenerabilă, precum și de măsuri de modernizare structurală și interioară. Aceste măsuri vor reduce semnificativ consumul și cheltuielile de energie și vor îmbunătăți confortul și condițiile de utilizare pentru personal, pacienți și studenți. Proiectul răspunde astfel nevoilor mari de modernizare a clădirilor publice din Moldova, care sunt adesea slab izolate și consumatoare de energie”, subliniază Ministerul Energiei.
Proiectul INSPIREE este finanțat în comun de Germania și Franța și are o sumă totală de 73.0 milioane de euro. Un acord privind un împrumut de 30 de milioane de euro acordat de Agenția Franceză de Dezvoltare (AFD) a fost semnat la începutul acestei luni la Paris.