VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Germania acordă R. Moldova asistență nerambursabilă în valoare de 38,7 milioane de euro

Germania va acorda țării noastre asistență nerambursabilă în valoare de 38,7 milioane de euro pentru finanțarea proiectului „Producerea de energie ecologică și eficiența energetică”.

De asemenea, în contextul majorării prețurilor la materialele de construcții, Republica Moldova va beneficia de 10 milioane de euro pentru suplimentarea bugetului proiectului „Alimentarea cu apă și evacuarea apelor uzate în raionul Cahul II”. În acest sens, Guvernul a aprobat un tratat bilateral cu Executivul Germaniei. 

Principalii beneficiari ai Proiectului „Producerea de energie ecologică și eficiența energetică” sunt instituțiile sociale de importanță locală/municipală – grădinițe, școli, spitale, precum și clădirile rezidențiale. În prezent, din cauza vechimii construcțiilor și a lipsei investițiilor în lucrările de consolidare a eficienței energetice, sectorul imobiliar are o performanță energetică scăzută. 

Astfel, proiectul implementat de Ministerul Energiei, cu sprijinul Agenției pentru Eficiență Energetică, va urmări îmbunătățirea confortului interior al clădirilor, reducerea consumului de energie cu minim 30% și, totodată, reducerea emisiilor de CO2.

Beneficiarii, selectați în cadrul apelurilor de propuneri, vor primi împrumuturi cu componentă de grant pentru lucrările de eficiență energetică, iar proiectele selectate pentru finanțare vor fi realizate până la finalul anului 2027. 

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.