VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Gavrilița, întrevedere cu primarii din Ștefan Vodă: Vă îndemn să ne concentrăm pe lucruri importante pentru cetățenii noștri

”Vom continua să lucrăm împreună și chiar vă îndemn să ne concentrăm pe lucruri importante pentru cetățenii noștri, astfel încât, peste 5 ani, să înregistrăm un progres semnificativ în sectorul energetic, economic și social”. Decalrații în acest sens au fost făcute de prim-ministra Natalia Gavrilița, în cadrul unei întrevederi cu autoritățile publice locale din Ștefan Vodă.

În debutul ședinței, șefa Executivului a mulțumit primarilor din raion pentru buna gestionare a crizei refugiaților, regiunea fiind în imediata apropiere de granița cu Ucraina. 

„Raionul Ștefan Vodă a stat la straja hotarului și a ajutat sute de familii să își găsească adăpost în Republica Moldova. Chiar a doua zi după izbucnirea războiului în Ucraina, am mers la Palanca, unde am văzut cât de solidari putem fi noi, moldovenii. Le mulțumesc locuitorilor din Ștefan Vodă, care și-au deschis primii casele lor pentru a primi refugiați, pentru ospitalitate și solidaritate”, a spus prim-ministra.

Prim-ministra a prezentat eforturile Guvernului de susținere a populației și agenților economici în perioada de criză, prin politica fiscală și bugetul pentru anul 2023. În special au fost discutate decizia de a stabili cota 0 la venitul nedistribuit, rambursarea TVA trecut în cont pentru companiile care emit facturi electronice și alte politici menite să mențină investițiile și locurile de muncă. De asemenea, au fost discutate creșterea salariului minim, salariilor în sectorul bugetar, programul de compensații pentru plata facturilor, dar și provocările cu care se confruntă autoritățile locale în finanțarea acestor creșteri la nivel local. În acest context, au fost discutate soluții pentru creșterea veniturilor proprii și consolidarea capacităților administrative, inclusiv eliminarea plafoanelor la taxele locale și amalgamarea voluntară.

Totodată, Natalia Gavrilița a apreciat inițiativa autorităților de a participa activ la Programul Național „Satul European”, care a ajuns în 16 din 23 de localități din regiune. Prim-ministra a îndemnat primarii să își concentreze eforturile pentru implementarea proiectelor de eficiență energetică și digitalizare, astfel încât calitatea și inovarea serviciilor publice să ajungă în orice localitate din țară.

„Vom continua să lucrăm împreună și chiar vă îndemn să ne concentrăm pe lucruri importante pentru cetățenii noștri, astfel încât, peste 5 ani, să înregistrăm un progres semnificativ în sectorul energetic, economic și social. Guvernul, împreună cu partenerii noștri de dezvoltare, vă sunt alături, pentru a realiza împreună obiectivul nostru primordial – integrarea europeană”, a declarat șefa Guvernului.

Potrivit unui comunicat remis presei, dialogul cu reprezentanții APL s-a concentrat și pe dificultățile întâmpinate la nivel local, problemele cele mai des confruntate de autorități fiind: starea proastă a drumului de acces dintre localități, lipsa iluminatului stradal și delimitarea masivă a terenurilor.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.