VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Gavrilița, întâlnire cu liderul grupului PPE din Parlamentul European: Privim cu fermitate în direcția unui viitor european

”În pofida faptului că am fost loviți dur de creșterea prețurilor și reducerea volumului de gaze naturale livrate de Gazprom, continuăm să privim cu fermitate în direcția unui viitor european”. Declrația a fost făcută de prim-ministra Natalia Gavrilița, în cadrul unei întrevederi cu liderul grupului PPE din Parlamentul European, Președinte al Partidului Popular European, eurodeputatul Manfred Weber.

Șefa Executivului de la Chișinău a mulțumit oficialului german pentru sprijinul acordat Republicii Moldova în procesul de obținere a statutului de țară candidată la aderarea la UE și a subliniat progresul, înregistrat de Guvern, în angajamentul de îndeplinire a celor 9 condiționalități în vederea deschiderii negocierilor de aderare. 

De asemenea, Natalia Gavrilița s-a referit la situația economică, socială și de securitate din Republica Moldova,  fiind menționate provocările legate de gestionarea crizei energetice, ca urmare a războiului pornit de Federația Rusă împotriva Ucrainei.

În acest context, șefa Cabinetului de miniștri s-a referit la acțiunile Executivului pentru susținerea populației afectate de creșterea prețurilor la resursele energetice și gazele naturale, dar și pentru deblocarea lanțurilor logistice și a reorientării exportului produselor moldovenești în spațiul UE.

Natalia Gavrilița a exprimat gratitudine pentru susținerea constantă oferită de UE, prin intermediul Platformei de sprijin a Republicii Moldova, și a reiterat interesul țării noastre pentru procurarea gazelor naturale pe Platforma de achiziții comune a UE. 

Accesul la această Platformă ne va permite să consolidăm procesul de asigurare a securității energetice a Republicii Moldova, afectată de șantajul Federației Ruse. În pofida faptului că am fost loviți dur de creșterea prețurilor și reducerea volumului de gaze naturale livrate de Gazprom, continuăm să privim cu fermitate în direcția unui viitor european”, a subliniat Natalia Gavrilița.

Europarlamentarul Manfred Weber a reiterat susținerea Parlamentului European în implementarea agendei de reforme și a apreciat efortul Guvernului în procesul de gestionare a lanțului de crize care au lovit țara noastră.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.