VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Fred Duijn, vizită la MAEIE. Popescu: Faptul că Ambasadele vin și nu pleacă este un lucru benefic pentru Moldova

”Prin cooperarea strânsă cu Țările de Jos și cu celelalte state membre ale UE, vom reuși să avansăm pe calea aderării la blocul comunitar”. O declarație în acest sens a fost făcută de ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, în cadrul unei întrevederi cu Fred Duijn, primul ambasador al Țărilor de Jos în Republica Moldova.

L-am salutat la MAEIE pe Fred Duijn, primul ambasador al Țărilor de Jos în Republica Moldova, cu reședința în țara noastră. Am salutat decizia de deschidere a unei ambasade la Chișinău, ceea ce va contribui la consolidarea legăturilor și la intensificarea dialogului politic între țările noastre. Acest lucru reprezintă și un mesaj puternic de susținere a securității țării noastre și a celei regionale”, a declarat Nicu Popescu.

Totodată, ministrul a subliniat că „faptul că Ambasadele vin și nu pleacă este un lucru benefic pentru R. Moldova”.

Am exprimat încrederea că această nouă ambasadă va juca un rol important în promovarea cooperării economice, comerciale și culturale dintre Republica Moldova și Țările de Jos. La final, am mulțumit pentru sprijinul constant al Țărilor de Jos în procesul de aderare al Republicii Moldova la UE. Am reafirmat angajamentul ferm al țării noastre față de valorile europene și am exprimat încrederea că, prin cooperarea strânsă cu Țările de Jos și cu celelalte state membre ale UE, vom reuși să avansăm pe calea aderării la blocul comunitar”, a mai menționat șeful MAEIE.

Reamintim că șeful diplomației Republicii Moldova Nicu Popescu îl va găzdui la Chișinău pe ministrul de externe al Regatului Țărilor de Jos, Wopke Hoekstra, care efectuează în perioada 19 – 20 aprilie o vizită de lucru în țara noastră.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.