Fracțiunea PAS din Consiliul Municipal Chișinău a solicitat organizarea unei ședințe extraordinare, după ce primarul Ion Ceban a anunțat concedierea nașului său, Ruslan Garbalî, din funcția de consilier al directorului general interimar al SA „Apă-Canal Chișinău” din cauza „suspiciunilor rezonabile” legate de activitatea acestuia.
Președinta fracțiunii PAS, Zinaida Popa, a comentat pe rețelele de socializare, acuzându-l pe Ion Ceban de iresponsabilitate și de protejarea neregulilor din instituțiile municipale, mai ales din cadrul Apă-Canal și Spații Verzi.
Potrivit acesteia, demisiile recente ale unor funcționari sunt un „gest disperat” al primarului, care încearcă să-și acopere greșelile și să evite criza de imagine.
Popa a subliniat că, în ciuda acțiunilor de acum, Ceban a protejat și acoperit neregulile din Primărie, iar aceste demisii nu reflectă decât o panică în fața criticilor.
De asemenea, ea a insistat asupra necesității unui audit independent la întreprinderile municipale, la care să participe specialiști din afacerea primăriei, și a cerut o anchetă detaliată a CNA și a Procuraturii Anticorupție pentru fiecare numire și contract de la primărie.
„Fracțiunea PAS cere:
– Un audit independent în întreprinderile municipale – nu cu oamenii primarului, ci cu specialiști de la ANRE, Curtea de Conturi și ONG-uri de integritate;
– Sesizarea imediată a CNA și Procuraturii Anticorupție – fiecare contract, fiecare numire trebuie anchetată;
– Ședință extraordinară a CMC, în care Ceban să răspundă în fața chișinăuienilor, nu doar în fața camerei lui de filmat.
Domnule Ceban, cum se face că prin toată conducerea de la Primăria Chișinău se găsesc neamuri? Nu vă mai prefaceți că vă surprind propriile scheme. Trei ani ați pus orașul pe pilot automat pentru nănași și cumetri, iar acum vă prefaceți că vreți să stingeți focul pe care l-ați aprins”, a conchis aceasta.