VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Fracțiunea PAS are un nou deputat

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) s-a ales cu un nou deputat în actuala legislatură. Curtea Constituțională a validat mandatul de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, care îi revine candidatei supleant, Mariana Lucrețeanu.

Mandatul de deputat de pe lista PAS a devenit vacant, după ce Dan Perciun a fost numit în funcția de ministru al Educației și Cercetării și a renunțat la mandatul de parlamentar.

Lucrețeanu a fost cea de-a 77-a candidată pe lista PAS pentru alegerile parlamentare din iulie 2021.

„Cu mare onoare, respect față de cetățeni, iubire față de oameni, frică de Dumnezeu și dragoste enormă pentru țara mea natală, cultura și neamul meu – am acceptat responsabilitatea uriașă de a fi deputat în Parlamentul Republicii Moldova”, a scris deputata pe rețelele de socializare precizând că, comunicarea deschisă va fi o prioritate în activitatea sa de deputat.

Mariana Lucrețeanu are 43 de ani și este originară din orașul Vadul lui Vodă, iar peste 20 de ani a fost stabilită peste hotare.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.