(FOTO//VIDEO) Primele cinci transportoare blindate PIRANHA-5 au ajuns în R. Moldova

Primele cinci transportoare PIRANHA-5, oferite de către Guvernul Germaniei, au fost recepționate astăzi, 17 iunie, de Armata Națională a Republicii Moldova.

Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a menționat că astăzi în cadrul unei ceremonii oficiale că recepționarea tehnicii de tip PIRANHA-5 reprezintă o nouă etapă în procesul de modernizare a Armatei Naționale și al dezvoltării capabilităților operaționale ale instituției de apărare.

- Advertisement -

Apreciem sprijinul valoros acordat de Republica Federală Germania și nivelul înalt al parteneriatului dezvoltat în domeniul apărării, ale cărui rezultate contribuie la consolidarea și modernizarea sectorului de apărare al Republicii Moldova”, a spus Anatolie Nosatîi.

La rândul său, ambasadorul Germaniei la Chișinău, Hubert Knirsch, a subliniat faptul că „astăzi marcăm un pas important și concret în dezvoltarea cooperării dintre statele noastre”.

„Mă bucur deosebit că putem transmite Republicii Moldova cinci vehicule blindate de ultimă generație, fabricate în Germania. Aceste vehicule completează echipamentele deja livrate anterior și fac parte dintr-un efort continuu de sprijin, care va continua și în perioada următoare. Prin cooperarea noastră contribuim la consolidarea capacităților de apărare ale Republicii Moldova și, totodată, la sporirea nivelului de protecție și siguranță al pacificatorilor moldoveni”, a precizat diplomatul.

Tehnica nou recepționată se va deplasa în această seară la Centrele de Instruire ale Armatei Naționale din Republica Moldova.

Menționăm că transportorul PIRANHA-5 este unul dintre cele mai moderne vehicule blindate pe roți aflate în exploatare la nivel internațional, fiind utilizat de mai multe state membre NATO și partenere.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.