(FOTO//VIDEO) Premierul de la București, la Chișinău: România va continua să fie alături de Republica Moldova

Președinta Maia Sandu și președintele Parlamentului, Igor Grosu, au avut marți, 27 octombrie, întrevederi cu premierul României, Luca Niculescu, aflat la Chișinău în prima sa vizită oficială de la învestirea noului Guvern de la București.

Șeful Legislativului de la Chișinău a discutat cu premierul de la București despre agenda comună și despre proiectele menite să îmbunătățească viața cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului.

- Advertisement -

„Prioritățile imediate sunt punerea în exploatare a liniei Vulcănești-Chișinău și avansarea lucrărilor la podul Ungheni-Ungheni. Ne dorim ca energia să nu mai fie folosită ca armă politică, iar pentru asta trebuie să devenim mai independenți energetic. Avem nevoie, totodată, de mai multe poduri peste Prut și mai puține frontiere între noi. Bucureștiul poate conta întotdeauna pe Chișinău, așa cum și noi știm că ne putem baza pe România”, a menționat Igor Grosu după întrevedere.

De asemenea, premierul României, Luca Niculescu, a fost primit și de președinta Maia Sandu la Președinția Republicii Moldova. Părțile au abordat subiect ce vizează proiectele care leagă Republica Moldova de România și de Uniunea Europeană, inclusiv infrastructura și energia, cooperarea economică și securitatea, dar și sprijinul României pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.

„Războiul Rusiei împotriva Ucrainei continuă să amenințe securitatea cetățenilor noștri, inclusiv prin dronele și rachetele care violează spațiul aerian al ambelor state. (…) În acest context, vom intensifica schimbul de informații, avertizarea timpurie și cooperarea pentru implementarea celor mai eficiente soluții de apărare aeriană. Pe măsură ce Republica Moldova avansează spre Uniunea Europeană, contăm pe România. O Moldovă democratică, liberă și ancorată în UE va rămâne, la rândul ei, un partener de încredere și un factor de stabilitate în regiune. Îi mulțumesc prim-ministrului Niculescu pentru angajamentul de a duce mai departe proiectele noastre comune și îi doresc succes în mandatul pe care și l-a asumat”, a menționat președinta Maia Sandu.

La rândul său premierul de la București, Luca Niculescu, a dat asigurări că România va continua să fie alături de Republica Moldova, prin proiecte de interconectare, investiții, cooperare economică și sprijin pentru reformele necesare integrării europene.

„România și Republica Moldova sunt unite prin istorie, limbă, cultură și, mai ales, prin oamenii de pe ambele maluri ale Prutului. Am discutat despre provocările de securitate din regiune și despre sprijinul pe care România îl acordă Republicii Moldova pentru a-și întări capacitatea de a face față acestora. (…) Ne dorim ca legăturile dintre București și Chișinău să devină tot mai puternice, iar beneficiile acestei apropieri să fie simțite în viața de zi cu zi a cetățenilor noștri. România va rămâne un partener de încredere și un susținător ferm al parcursului european al Republicii Moldova. Pentru că viitorul Republicii Moldova este în familia europeană, acolo unde îi este locul”, a punctat Luca Niculescu.

Amintim că premierul României, Luca Niculescu, a întreprins marți, 27 octombrie, o vizită oficială la Chișinău. Aici, șeful Guvernului de la București a avut o întrevedere cu omologul său de la Chișinău, Vasile Tofan. De asemenea, premierul Luca Niculescu s-a întâlnit cu personalul Ambasadei și cel al Consulatului General al României la Chișinău, cu ÎPS Antonie, Mitropolitul Basarabiei, dar și cu reprezentanți ai companiilor românești care derulează proiecte de investiții în Republica Moldova.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.