VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

(FOTO) Republica Moldova a preluat oficial Președinția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei

Șeful diplomației de la Chișinău, Mihai Popșoi, a anunțat că Republica Moldova a preluat oficial Președinția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei.

Ministrul Afacerilor Externe a primit, în cadrul unei ceremonii oficiale de la Strasbourg, elementele simbolice care marchează transferul mandatului Președinției către Republica Moldova.

- Advertisement -

În cadrul evenimentului, Secretarul Permanent al Ministerului Afacerilor Externe și Turismului al Maltei, Christopher Cutajar, mi-a transmis cheia și ciocanul – elemente simbolice care marchează transferul mandatului Președinției către Republica Moldova. La eveniment au fost prezenți Secretarul General al Consiliului Europei, Alain Berset, precum și ambasadori ai celor 46 de state membre”, a remarcat Mihai Popșoi.

Oficialul de la Chișinău a prezentat prioritățile Președinției Republicii Moldova, printre care se numără consolidarea sistemului Convenției Europene a Drepturilor Omului, promovarea drepturilor copiilor, combaterea violenței împotriva femeilor, consolidarea drepturilor sociale, susținerea democrației locale și combaterea dezinformării. 

O altă prioritate cheie a Președinției Republicii Moldova o va constitui sprijinul constant pentru Ucraina implicit operaționalizarea Tribunalului Special și a Comisiei de reclamații.

De asemenea, ministrul de Externe de la Chișinău a subliniat și angajamentul Republicii Moldova de a promova valorile Consiliului Europei și de a contribui la consolidarea democrației și statului de drept.

„Preluăm președinția într-o perioadă marcată de provocări, iar rolul Consiliului Europei în apărarea democrației, a drepturilor omului și a statului de drept este esențial. Am învățat că democrația nu este o destinație, ci un proces care necesită implicare constantă, curaj și responsabilitate. Republica Moldova rămâne un susținător ferm al valorilor fundamentale ale organizației și al misiunii sale de a promova pacea și solidaritatea pe continent”, a spus Mihai Popșoi.

Republica Moldova va deține Președinția Comitetului de Miniștri în perioada 14 noiembrie 2025 – 15 mai 2026. Este a doua oară când țara noastră exercită acest mandat de la aderarea la Consiliul Europei în 1995.

Pe durata mandatului, Republica Moldova va organiza peste 30 de evenimente, inclusiv sesiuni ministeriale și activități culturale, desfășurate la Chișinău și Strasbourg. Președinția Republicii Moldova va culmina cu Sesiunea Ministerială la Chișinău în perioada 14–15 mai 2026, la care vor participa 46 de delegații ale statelor membre.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.