Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit astăzi, 17 martie, în marja Forumului Diplomației de la Antalya, cu omologul său din Turcia, Recep Tayyip Erdoğan, dar și cu șefii altor state.
Astfel, șefa statului a subliniat că a avut „o întrevedere productivă” cu gazda evenimentului de la Antalya. „M-am întâlnit astăzi cu președintele Recep Tayyip Erdoğan. Am discutat despre securitatea regională, creșterea comerțului și oportunitățile de investiții dintre R. Moldova și Turcia. De asemenea, am vorbit despre UTA Găgăuzia, care leagă statele noastre și reprezintă o punte pentru o cooperare mai profundă”, a menționat Maia Sandu.
De asemenea, în marja Forumului Diplomației de la Antalya, șefa statului a avut o întrevedere și cu omologul său azer, Ilham Aliyev. Părțile au discuta despre aprofundarea relațiilor bilaterale și despre interesul comun pentru pace și prosperitate.

Tot în cadrul evenimentului din Turcia, Maia Sandu a avut o întrevedere și cu președinta Sloveniei, Nataša Pirc Musar.


Amintim că președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, participă vineri, 17 aprilie, la Forumul Diplomației de la Antalya, desfășurat în Turcia. Evenimentul, organizat de președintele turc Recep Tayyip Erdoğan, reunește lideri politici, diplomați și experți internaționali, oferind o platformă de dialog privind provocările regionale și globale. Totodată, forumul oferă o platformă pentru desfășurarea întrevederilor bilaterale.






