VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

FOTO/ Popescu, discuție cu Kuleba: Avem interes comun pentru o interacțiune mai strânsă în domeniul procesului de aderare la UE

„R. Moldova și Ucraina optează pentru o interacțiune mai strânsă în domeniul procesului de aderare la Uniunea Europeană”. Declarații în acest sens au fost făcute de ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, după o întrevedere cu omologul său ucrainean, Dmitro Kuleba, care a efectuat o vizită de lucru în țara noastră.

În contextul obținerii de către Republica Moldova și Ucraina a statutului de țări candidate pentru aderarea la Uniunea Europeană, ne-am exprimat interesul comun pentru o interacțiune mai strânsă în domeniul procesului de aderare la UE, dar și pe plan bilateral. În acest sens, am salutat eforturile instituțiilor de resort din Republica Moldova pentru consolidarea cooperării în domeniul infrastructurii feroviare și în sectorul energetic, inclusiv diversificarea cu ajutorul Ucrainei a surselor de electricitate pentru țara noastră”, a scris Popescu după întâlnire.

Totodată, în cadrul discuțiilor, șeful MAEIE a reiterat condamnarea agresiunii militare neprovocate și nelegitime a Federației Ruse împotriva Ucrainei.

Am reconfirmat susținerea fermă de către Republica Moldova a independentei, suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei, în hotarele ei recunoscute pe plan internațional. În cadrul întrevederii am subliniat importanța investigării crimelor de agresiune împotriva Ucrainei și tragerii la răspundere pe cei implicați. După cum a spus-o și Președinta Maia Sandu, Republica Moldova susține crearea unui Tribunal Internațional Special pentru aceste crime comise. Din prima zi de război, Republica Moldova a sărit în ajutorul vecinilor noștri ucraineni, prin sprijinirea refugiaților, asigurarea rutelor de aprovizionare către și dinspre Ucraina și va continua să ofere suport în acest sens, inclusiv prin participarea la realizarea inițiativei Coridoarele de Solidaritate”, a mai scris Popescu.

Menționăm că în cadrul vizitei sale la Chișinău, ministrul ucrainean de externe a fost primit de către președintele Republicii Moldova Maia Sandu.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.