(FOTO) Pompierii din R. Moldova, o nouă intervenție pentru lichidarea incendiilor forestiere din Grecia

Cel de-al doilea contingent de pompieri din Republica Moldova, detașat în Grecia în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene, a efectuat duminică, 2 august, prima misiune operațională.

Potrivit IGSU, intervenția a avut loc imediat după finalizarea activităților de instruire. La ora 12:30, echipa de pompieri din Republica Moldova a fost solicitată să intervină în apropierea localității Nea Triglia, unde exista pericolul reaprinderii unui incendiu de vegetație.

- Advertisement -

La fața locului, în sprijinul colegilor din Grecia au intervenit 12 pompieri IGSU cu 4 autospeciale de intervenție. Pompierii din Republica Moldova au desfășurat lucrări de lichidare a focarelor ascunse, efectuând operațiuni de răcire și stingere a zonelor afectate, precum și măsuri de prevenire a reaprinderii incendiului. O atenție deosebită a fost acordată identificării focarelor ascunse, care au fost depistate și lichidate complet. Intervenția a durat peste șase ore și s-a încheiat în jurul orei 18:00.

Menționăm că, în perioada 1–15 august 2026, cel de-al doilea contingent al Modulului GFFF-V Moldova participă la misiunea de pre-poziționare în Grecia, din cadrul Mecanismului Protecției Civile al UE. Misiunea reunește echipe din mai multe state și are drept scop consolidarea capacității de răspuns la incendiile forestiere, în contextul riscului ridicat specific sezonului estival.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.