O nouă grupă de creșă, destinată copiilor cu vârste cuprinse între 1 și 3 ani, a fost deschisă la grădinița „Guguță” din comuna Trușeni, municipiul Chișinău.
Renovarea grupei de creșă a fost realizată de Primăria comunei Trușeni, care a investit aproape 200.000 de lei în aceste lucrări. De asemenea, spațiul a fost dotat cu mobilier, echipamente, materiale didactice, jucării și alte resurse educaționale de UN Women, cu sprijinul financiar al Elveției, prin intermediul proiectului „Femei pentru Pace și Prosperitate”. Valoarea totală a contribuției a fost de aproximativ 180.000 de lei.
În cadrul evenimentului de inaugurare, ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, a declarat că dezvoltarea serviciilor de creșă sprijină familiile tinere și părinții care doresc să revină la activitatea profesională.
„Mulțumim Guvernului Elveției și UN Women pentru că investesc în dezvoltarea acestor servicii, care contribuie la bunăstarea copiilor și a familiilor din țara noastră.”, a adăugat oficialul.
La rândul său, reprezentanta de țară a UN Women în Republica Moldova, Dominika Stojanoska, a menționat că accesul la servicii de îngrijire timpurie contribuie la dezvoltarea copiilor și la creșterea autonomiei economice a femeilor.
În același context, Guido Beltrani, directorul Biroului de Cooperare al Elveției în Republica Moldova, a remarcat că „investițiile în serviciile de îngrijire a copiilor înseamnă mai mult sprijin pentru familii, mai multe oportunități pentru femei și beneficii concrete pentru întreaga comunitate”.





Menționăm că noua grupă de creșă din Trușeni face parte din eforturile autoritățile de extindere a serviciilor publice de creșă în cadrul Programului național „Servicii de creșe publice – Părinți angajați, copii la creșă”.
Conform datelor Biroului Național de Statistică, în prezent, aproximativ 117.000 de femei din Republica Moldova rămân în afara pieței muncii din cauza accesului limitat la servicii de îngrijire a copiilor. De asemenea, doar 1 din 10 copii cu vârsta de până la 3 ani frecventează grădinița.






