VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

(FOTO) Noul ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării: „Să construim împreună o economie competitivă, sustenabilă și orientată spre viitor”

„Voi continua eforturile începute pentru a moderniza economia, a stimula investițiile și a accelera digitalizarea proceselor economice și administrative”. Declarația a fost făcută de Eugen Osmochescu, noul ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării.

El a fost prezentat astăzi echipei Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării de către premierul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu.

Accentul va fi pus pe creșterea economică, pe atragerea investițiilor, pe transformarea economiei de consum într-o economie de investiții. Eu cred că, printr-un efort comun, ne va reuși” a menționat prim-ministrul R. Moldova, urându-i succes în activitate noului ministru.

- Advertisement -

Mandatul a fost predat de ex-ministra Doina Nistor, care l-a felicitat pe succesorul său și a mulțumit echipei Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării.

Le mulțumesc colegilor pentru tot ce am reușit împreună într-o perioadă scurtă și dificilă. Am pus bazele unor proiecte importante și mă bucur că Eugen va continua această muncă, pentru că împărtășim aceleași valori și viziuni”, a precizat Doina Nistor.

La rândul său, noul ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării, Eugen Osmochescu, a subliniat angajamentul său pentru continuarea reformelor și pentru consolidarea direcțiilor strategice ale instituției.

Este o onoare și o mare responsabilitate să preiau conducerea Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării. Voi continua eforturile începute pentru a moderniza economia, a stimula investițiile și a accelera digitalizarea proceselor economice și administrative. Îmi doresc ca printr-un dialog deschis cu mediul de afaceri și partenerii internaționali să construim împreună o economie competitivă, sustenabilă și orientată spre viitor”, a declarat Eugen Osmochescu.

Menționăm că, pe 31 octombrie 2025,  Guvernul Republicii Moldova, condus de prim-ministrul Alexandru Munteanu a fost învestit în funcție cu votul majorității deputaților din Parlament, iar pe 1 noiembrie, membrii Cabinetului de miniștri au depus jurământul de credință în fața președintei Republicii Moldova, Maia Sandu.

Eugen Osmochescu este noul vicepremier și ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării din Republica Moldova. Acesta are o experiență de peste 25 de ani în domeniul juridic, economic și al reformelor pentru mediul de afaceri.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.