Compozitorul Eugen Doga a primit vineri, 4 noiembrie, titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Ştiinţele Vieții (UȘV) „Ion Ionescu de la Brad” din Iași, devenind astfel cel de-al 33-lea deținător al prestigiosului titlu al Universității ieșene.
Titlul de Doctor Honoris Causa al UȘV i-a fost conferit și actorului român Dorel Vișan, partenerul de scenă al maestrului Doga deja de câțiva ani, a scris pe Facebook jurnalista Eugenia Tofan.
Titlul onorific de Doctor Honoris Causa al UȘV i-a fost conferit compozitorului Eugen Doga pentru merite deosebite în dezvoltarea interpretării și compoziției muzicale în întreaga lume, contribuțiile aduse la dezvoltarea culturii române, excelență în dezvoltarea învățământului superior artistic.
În semn de recunoștință, rectorul Universitatii, Gerard Jitareanu, le-a dăruit celor doi câte un puieț de tei argintiu (Tilia tomentossa Moench), descendent din Teul lui Eminescu.
Compozitorul a exprimat cuvinte de gratitudine administrației Universității pentru nobila intenție de a extinde familia academică universitară cu personalități ale vieții culturale.
„Nu voi putea trece niciodată pe lângă universitatea dumneavoastră și să nu intru, când voi vizita Iașul. De azi, aceasta este și Universitatea mea spirituală”, a declarat proaspătul DHC Eugen Doga.
Maestrul a promis că va reveni cât de curând la Universitate cu un spectacol cu orchestra de la Chișinău.