Incendiul care a izbucnit duminică, 31 mai, la un depozit din municipiul Chișinău, a fost lichidat complet în această dimineață, după mai bine de 24 de ore de la declanșarea focului.
Conform unui comunicat emis de IGSU, pe parcursul nopții, echipele de intervenție au efectuat lucrări de monitorizare, securizare și stingere a focarelor mici. Astfel, pompierii au reușit lichidarea completă a incendiului în această dimineață, la ora 07:38.
Menționăm că incendiul a izbucnit, în dimineața zilei de 31 mai, într-un depozit de pe strada Lunca Bâcului nr.41 din municipiul Chișinău. În interiorul construcției se aflau utilaje tehnice, anvelope și cantități semnificative de ulei.
Primele echipe de pompieri ajunse la fața locului au stabilit că flăcările se extind cu rapiditate și exista pericol de propagare către construcțiile din apropiere. Astfel, a fost anunțat nivel sporit de intervenție, în total fiind implicați 90 de angajați ai IGSU cu 12 autospeciale și 18 automobile auxiliare.
Totodată, în misiunea de stingere a incendiului au mai fost antrenate forțe și mijloace din cadrul IGP, IGC, SAMU, ÎCS ,,Chișinău-Gaz”, ÎCS ,,Premier Energy”, în total 16 persoane cu 7 unități de tehnică. La fața locului pentru coordonarea și dirijarea acțiunilor de intervenție a fost creat Statului Major Operativ al IGSU.
În urma incendiului, au fost distruse bunuri materiale din interiorul autoservice-ului și al depozitului pe o suprafață de circa 1000 de metri pătrați.









