VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

FOTO/Grav accident feroviar în Olanda. Cel puțin 1 persoană a murit iar 30 sunt rănite

Cel puţin o persoană şi-a pierdut viaţa, iar circa 30 au fost rănite, între care 19 grav în urma deraierii unui tren cu aproximativ 50 de pasageri, marţi dimineaţa în Olanda, după ce a lovit un utilaj de construcţii aflat pe calea ferată, au indicat serviciile de urgenţă olandeze, citate de Reuters.

Trenul a deraiat în jurul orei 03:25 (01:25 GMT) după ce a lovit un echipament de construcţie aflat pe calea ferată în zona localităţii Voorschoten, la periferia nord-estică a oraşului Haga, unde s-au deplasat echipe de salvare.

Un purtător de cuvânt al departamentului de pompieri a declarat pentru postul de radio public olandez că 19 persoane au fost transportate la spital. Alte persoane rănite au primit îngrijiri la faţa locului.

Vagonul din faţă al trenului de noapte pe ruta Leiden-Haga a deraiat şi s-a răsturnat pe un câmp în urma accidentului, a relatat agenţia de presă olandeză ANP, scrie sursa citată. Cel de-al doilea vagon al garniturii s-a răsturnat pe o parte, iar vagonul din spate a luat foc, incendiul fiind stins ulterior.

Potrivit Reuters, au existat informații contradictorii cu privire la cauzele acestui accident. Iniţial s-a transmis că trenul de pasageri s-a ciocnit cu un tren de marfă. Erik Kroeze, un purtător de cuvânt al căilor ferate olandeze (Dutch Railways, NS), a afirmat că un tren de marfă a fost implicat în accident, dar nu a putut oferi detalii.

Căile ferate olandeze au indicat ulterior într-un mesaj pe Twitter că cursele de tren între Leiden şi Haga au fost anulate din cauza accidentului.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.