UPTATE: În urma verificărilor efectuate la fața locului, au fost depistate și alte componente, inclusiv motorul, în raza de aproximativ 100 de metri de locul producerii deflagrației.
Serviciile specializate continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Știre inițială:
Fragmente care ar putea proveni de la o dronă au fost descoperite pe un teren din apropierea localității Colonița din municipiul Chișinău, după explozia care a fost auzită în această dimineață.
Potrivit Poliției, zona a fost securizată, iar la fața locului au fost mobilizate echipele specializate pentru investigații. „Serviciile specializate activează la fața locului și întreprind toate măsurile necesare pentru securizarea zonei, examinarea fragmentelor depistate, inclusiv a locului în care s-a produs deflagrația, precum și stabilirea tuturor circumstanțelor”, precizează oamenii legii.






Menționăm că o bubuitură puternică a fost auzită, vineri dimineața, în zona de sud-vest a satului Colonița, în direcția localității Tohatin, municipiul Chișinău. Poliția a fost sesizată, în jurul orei 04:20, prin intermediul Serviciului 112, de mai mulți cetățeni din localitatea Colonița, dar și de unii locuitori din Bubuieci și din în sectorul Botanica al municipiul Chișinău.
Ulterior, șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a confirmat că în această dimineață s-a produs o explozie în zona localității Colonița, însoțită de o lumină puternică. Poliția a verificat mai multe localități pentru a stabili locul deflagrației.







