Un grup de deputați de la Chișinău se află într-o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii. Aceștia au avut întrevederi cu congresmeni americani, discutând subiecte din domeniile economic și energetic.
Din delegația Parlamentului Republicii Moldova fac deputații Radu Marian, Adrian Băluțel și Andrian Cheptonar. Aceștia se află la Washington pentru a consolida parteneriatul dintre cele două state și pentru a întări dialogul parlamentar cu Congresul SUA.
„Am reiterat că suportul SUA în combaterea presiunilor Rusiei asupra Republicii Moldova a fost, este și va fi esențial pentru ca Moldova să rămână o țară liberă, democratică și parte a lumii libere. Împărtășim cu SUA aceleași valori”, a declarat deputatul Radu Marian.
În contextul cooperării în domeniul economic, deputații s-au referit la proiectul de lege votat în prima lectură de Parlament, care prevede eliminarea tarifelor pentru majoritatea importurilor din SUA. Măsura ar urma să faciliteze accesul întreprinderilor moldovenești la tehnologii americane, inițiativă apreciată de oficialii americani, inclusiv în contextul nivelului redus de tarife aplicat Republicii Moldova.
De asemenea, cei trei parlamentari și-au exprimat recunoștința pentru recenta investiție de 130 de milioane de dolari pentru linia electrică Strășeni-Gutinaș, care urmează să fie construită de o companie americană.
Delegația Parlamentului Republicii Moldova a mai discutat cu reprezentanți ai comunității academice din Washington, precum și cu oficiali ai Departamentului de Stat al SUA. De asemenea, deputații au participat la Spring Meetings, eveniment comun al Fondului Monetar Internațional și al Băncii Mondiale, unde au discutat cu directoarea FMI, Kristalina Georgieva, și cu președintele Grupului Băncii Mondiale, Ajay Banga, despre provocările economiei globale cauzate de războiul din Iran.
Totodată, parlamentarii de la Chișinău s-au întâlnit și cu cetățenii Republicii Moldova stabiliți cu traiul în SUA , care s-au arătat interesați de reformele și evoluțiile de acasă.










