Ploile puternice din după-amiaza zilei de joi au provocat căderi de arbori și crengi pe mai multe drumuri din Republica Moldova, afectând temporar circulația rutieră. Drumarii au intervenit operativ, iar traficul a fost restabilit în condiții normale.
Potrivit Administrației Naționale a Drumurilor (AND), intervențiile au avut loc pe drumul național M5, la kilometrul 118, în apropierea localității Recea, pe drumul R11, în zona localității Lencăuți, dar și pe drumul național R12, la kilometrul 43, sectorul Drochia.
În urma acestor intervenții, sectoarele afectate au fost deblocate, iar traficul rutier se desfășoară acum în condiții normale. AND menționează că „monitorizează permanent situația din teren, iar echipele de intervenție rămân pregătite să acționeze ori de câte ori este necesar, pentru siguranța participanților la trafic”.



Menționăm că Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu a emis un cod galben de instabilitate atmosferică pentru perioada 6 august, ora 15:00 – 7 august, ora 01:00. În acest context, șoferii sunt îndemnați să circule cu prudență, să respecte regimul de viteză și să adapteze modul de conducere la condițiile meteorologice și la starea carosabilului.






