(FOTO) Ambasadorul R. Moldova la București, omagiu legendarului antrenor Mircea Lucescu

Astăzi, ambasadorul Republicii Moldova la București, Mihai Mîțu, a adus un omagiu plin de respect și recunoștință legendarului antrenor român Mircea Lucescu.

Într-un mesaj emoționant, Ambasada Republicii Moldova la București a subliniat că Mircea Lucescu nu a fost doar un antrenor legendar, cel mai titrat din istoria fotbalului românesc, ci și un formator de caractere.

- Advertisement -

A fost un formator de caractere, un mentor și un model de demnitate pentru nenumărați tineri care au învățat de la el nu doar cum se joacă fotbalul, ci și cum se construiește un om. Prin rigoare, pasiune și o credință neclintită în talent și muncă, el a crescut nu doar mari fotbaliști, ci și oameni de mare calibru. În jurul său s-au format generații care au dus mai departe spiritul fair-play-ului, disciplina și dragostea pentru „sportul rege”. Plecarea sa lasă un gol imens în inimile tuturor celor care iubesc fotbalul. Dar moștenirea pe care a lăsat-o, în trofee, în caracterele pe care le-a format și în memoria suporterilor, va rămâne vie pentru mult timp”, se arată într-un comunicat de presă.

În semn de profund respect, misiunea diplomatică se alătură tuturor celor care îi aduc astăzi un ultim omagiu marelui Mircea Lucescu, o personalitate care a depășit granițele sportului și a devenit parte din patrimoniul moral al fotbalului nostru. „Odihnă veșnică unui maestru care a inspirat generații”, a transmis Ambasada Republicii Moldova la București.

Menționăm că Mircea Lucescu, unul dintre cei mai titrați antrenori și jucători din istoria fotbalului românesc, a murit marți, 7 aprilie, la vârsta de 80 de ani. 

El s-a născut, pe data de 29 iulie 1945, la București. De-a lungul carierei sale, Mircea Lucescu a pregătit Corvinul Hunedoara, Dinamo, Pisa, Brescia, Reggiana, Rapid, Inter Milano, Galatasaray, Beșiktaș, Șahtior Donețk, Zenit St. Petersburg, Turcia, Dinamo Kiev și Naționala României, în două mandate.

Mircea Lucescu va fi înmormântat vineri, 10 aprilie, la Cimitirul Bellu din București. Trupul neînsuflețit al legendarului antrenor a fost depus miercuri la Arena Națională din București, oferind tuturor celor care l-au admirat posibilitatea de a-și lua rămas-bun de la cel supranumit „Il Luce”.

Și deputații de la Chișinău au ținut, în debutul ședinței de joi, 9 aprilie, un moment de reculegere în memoria lui Mircea Lucescu. Anterior, și președintele Parlamentului, Igor Grosu, a transmis un mesaj de condoleanțe, subliniind că renumitul antrenor „va rămâne pentru totdeauna în inimile noastre”.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.