(FOTO) Accident grav la Orhei: O persoană a decedat, iar alte trei au ajuns la spital

Un bărbat de 32 de ani a murit, iar alte trei persoane au ajuns la spital în urma unui grav accident rutier produs în apropierea satului Susleni din raionul Orhei.

Potrivit informațiilor oferite de Poliție, în această dimineață, în jurul orei 03:50, un tânăr de 25 de ani, aflat la volanul unui automobil Lada, care se deplasa spre Orhei, a tamponat din spate remorca tractată de un tractor MTZ. În urma impactului, pasagerul din mașină, un bărbat de 32 de ani, a decedat.

- Advertisement -

Tractorul era condus de un bărbat de 45 de ani și avea la bord trei pasageri, de 37, 39 și 40 de ani. Ambii șoferi și unul dintre pasagerii tractorului au suferit traumatisme și au fost transportați la spital.

Testarea alcoolscopică a șoferului automobilului a indicat o concentrație de 0,88 mg/l alcool în aerul expirat. Din cauza stării de sănătate, conducătorul tractorului nu a putut fi testat la fața locului, fiindu-i prelevate probe biologice de sânge”, menționează Poliția.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs accidentul.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.