VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Fostul premier Boris Johnson demisionează din Parlament

Fostul premier britanic Boris Johnson a anunţat vineri seară că va preda mandatul său de deputat, invocând ancheta parlamentară privind „partygate”, petrecerile care au avut loc în Downing Street, cu încălcarea restricţiilor sanitare legate de pandemia de COVID-19, notează Reuters.

Boris Johnson, 58 de ani, a declarat că decizia sa a intrat în vigoare imediat, declanşând alegeri parţiale care vor adăuga şi mai multă presiune politică asupra succesorului său, Rishi Sunak.

La un an după ce a fost înlăturat din Downing Street de către majoritatea sa, după trei ani la putere marcaţi de o succesiune de scandaluri, Boris Johnson era în atenţia unei anchete parlamentare pentru a stabili dacă a indus în eroare parlamentul în afacerea „partygate”.

Procedura, desfăşurată de Comisia de privilegii, este în curs de finalizare a lucrărilor şi, potrivit presei britanice, tocmai îi prezentase concluziile sale fostului lider.

„Am primit o scrisoare de la Comisia de privilegii care arată clar – spre surprinderea mea – că este hotărâtă să folosească procedura împotriva mea pentru a mă alunga din Parlament”, a scris fostul prim-ministru conservator într-un comunicat.

„Sunt foarte trist să părăsesc Parlamentul – cel puţin pentru moment – dar, mai presus de toate, sunt consternat că am fost forţat să plec, într-un mod nedemocratic”, a adăugat el, acuzând comisia de „părtinire flagrantă”.

În acest comunicat, Boris Johnson acuză comisia că ar fi întocmit un raport care nu a fost încă publicat, „plin de inexactităţi şi mirosind a prejudecăţi”, fără a-i da „vreo posibilitate formală de a contesta ceea ce spun” membrii acesteia.

Johnson a sugerat că se poate întoarce în politică, declarând că părăsește parlamentul „deocamdată”.

Dar decizia de a demisiona ar putea fi sfârșitul carierei sale politice de 22 de ani. Boris Johnson a fost constrâns să demisioneze în vara lui 2022 după o serie de scandaluri, printre care petrecerile organizate în Downing Street în plin lockdown din cauza pandemiei de COVID-19.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.