VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Fostul judecător ucrainean Nikolai Ceaus, răpit din R. Moldova, condamnat la închisoare

Fostul judecător ucrainean Nikolai Ceaus a fost condamnat la zece ani de închisoare pentru fapte de corupție, fiind încătușat chiar din sala de judecată, transmite Unian. Ex-judecătorul s-a ascuns anterior de justiție în Republica Moldova.

Instanța a decis privarea dreptului de a ocupa funcția de magistrat pentru o perioadă de trei ani și a schimbat măsura preventivă a lui Ceaus din arest la domiciliu în detenție. Acesta a fost dus în arest preventiv în sala de judecată.

Apărarea fostului judecător a declarat că verdictul este nefondat și va fi contestat. La rândul său, procurorul de caz s-a arătat mulțumit de decizia instanței de judecată, a precizat că va decide dacă va face sau nu recurs doar după ce va citi textul integral al verdictului.

În august 2016, ex-judecătorul ucrainean, suspectat de acte de corupție, a fost acuzat că a primit 150 mii de dolari mită. Banii au fost găsiți în două borcane de sticlă, în curtea locuinței sale. Banii ar fi fost destinați pentru ca fostul judecător să emită un verdict favorabil într-un dosar cu privire la comerț de droguri.

În luna septembrie a aceluiași an, Rada Supremă a sprijinit propunerea Procuraturii Generale pentru a aproba reținerea și arestarea fostului judecător. Cu toate acestea, Ceaus a fugit din Ucraina și s-a ascuns în R. Moldova.

Ulterior, el a fost dat în căutare internațională și reținut în Republica Moldova, iar apoi eliberat. În 2021, Ceaus a fost răpit de la Chișinău. În iulie, Nikolai Ceaus a fost găsit și reținut într-un sat din regiunea Vinnița, Ucraina.

La 4 august, magistrații ucraineni au decis plasarea în arest la domiciliu a ex-judecătorului și monitorizarea cu ajutorul unei brățări electronice.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.